În urma acțiunilor de control derulate pe bulevardul George Coșbuc și pe străzile limitrofe, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au verificat un număr de 137 de operatori economici. Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții Poliției Locale Galați, au fost vizați toți agenții economici din zonă, indiferent de domeniul de activitate ,depozite de materiale de construcții, spălătorii auto, depozite de material lemnos sau alte tipuri de comercanți. La finalul acțiunilor de control, care s-au desfășurat pe o perioadă de o lună de zile, oamenii legii au aplicat un număr de 69 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 65.000 lei.Cele mai multe amenzi, 64 la număr, au fost date, conform prevederilor HCL 260/2018, pentru comerț neautorizat (lipsa autorizațiilor de funcționare). Au mai fost aplicate sancțiuni operatorilor economici în baza Legii 12/1990, pentru comerț în zone necorespunzătoare și în baza OG 99/2000, pentru derularea de activități comerciale fără a deține autorizațiile prevăzute de lege. Practic, pe toată durata acțiunilor de control, polițiștii locali au avut în atenție modul în care operatorii economici respectă legislația în vigoare cu privire la derularea activităților comerciale la nivelul municipiului Galați.O altă acțiune recentă, cu participarea polițiștilor locali din cadrul Serviciilor Control Activități Comerciale și Protecția Mediului, a avut loc în Piața Micro 19/ Aleea Comerțului și parcarea ADP din Galați, vizați fiind operatorii economici și persoanele fizice care își desfășoară activitatea în aceaste zone. Oamenii legii au acționat pentru verificarea respectării normelor legale privind activităţile comerciale și de mediu, desfășurate în zonele susmenționate.Pentru comerț în zone necorespunzătoare și lipsă documente de proveniență a mărfii, polițiștii locali, conform prevederilor Legii 12/1990, au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în sumă de 6.000 lei și au confiscat 130 kg de legume/fructe. Pe segmentul de mediu, polițiștii locali verifică modul de gestionare al deșeurilor. De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au acționat în Piața Micro 39, tot în vederea depistării persoanelor care desfășoară activități de comerț neautorizat. În urma controlului au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, conform Legii 12/1990, OG 99/2000 și HCL 260/2018, în valoare totală de 9.000 lei.