Poliţiştii caută o femeie care a dispărut acum trei ani

0
1259

Pe data de întâi august  rudele unei gălăţence au sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi despre dispariţia  unei persoane. Femeie a plecat de acasă efectiv în 2014 dar abia acum ar fi fost reclamată dispariţia ei.  Este vorba despre  o femeie de 40 ani care a plecat voluntar  de acasă și nu a mai revenit. ,,La data de 01 august 2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galați a fost sesizat despre faptul că, în ziua de 17 august 2014, numita Corjos Mirela de 40 de ani din municipiul Galați, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Semnalmente: 1.70 – 1,75  m. înălţime, constituție slabă, ten piele deschisă, fața rotundă, păr creț tuns scurt, ochii căprui. Ca semne distinctive are o pată de culoare închisă, sub formă de măslină, pe abdomen, în partea stângă. Femeia este surdo – mută. Ultima dată când a fost văzută și a luat legatura cu familia a fost la data dispariției”, se arată în comunicatul remis prin  biroul de presă al  IPJ Galaţi. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acestia, sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă , 112, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.