Poliția și Jandarmeria, în acțiune de informare anti-Covid

0
993
În cursul acestei zile, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, desfășoară activități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19 și pentru informarea cetățenilor cu privire la noile prevederi legislative și măsuri adoptate în acest context.
Activităţile vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, precum și mijloacele de transport în comun. Dintre restricțiile ce trebuie respectate începând cu data de 25.10.2021, menționăm următoarele:
– circulația, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții
-programul de funcțioare a agenților economicieste stabilit în intervalul orar 05:00 – 21:00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde – purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate
-este interzisă organizarea de petreceri private (nunți, botezuri etc.)
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație. În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor. Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri!
Enter
Scrie pentru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.