Poliția Locală propune dublarea amenzilor și restricții de trafic rutier pe malul Dunării

0
1766

Șeful Poliției Locale, Petrică Hahui, a înaintat Consiliului Local Galați un proiect de hortărâre prin care sunt actualizate cu nivelul ratei inflației sancțiunile aplicabile pentru diverse contravenții, sancțiuni care nu mai fuseseră actualizate de ani de zile. Potrivit șefului Poliției Locale, în unele cazuri amenzile propuse sunt duble față de cele actuale.    Printre exemplele date, șeful Poliției Locale s-a referit la amenda aplicabilă proprietarilor magazinelor, chioșcurilor, tonetelor etc în cazul în care aceștia  nu se îngrijesc de întreținerea fațadelor acelor clădiri (sancțiunile propuse fiind de maxim 2.500 de lei, față de amenda aplicabilă până acum, de maxim 1000 de lei). O altă amendă majorată la 2.500 de lei este cea aplicabilă societăților de construcții care nu împrejmuiesc șantierele în care lucrează, contravenție pentru care, până acum, se aplica o sancțiune de 500-1000 de lei. O altă propunere înaintată Consiliului Local Galați de către șeful Poliției Locale se referă la regulamentul de circulație în interiorul orașului a autovehiculelor cu masa de peste 3,5 tone dar și de circulație a autovehiculelor pe Faleza Inferioară. “Până în prezent, se permite accesul pe Faleza Inferioară, pentru mașinile de marfă care aprovizionează societățile de acolo, de luni până vineri în intervalul orar 8.00-14.00 și 14.00-8.00, iar sâmbăta și duminica, între 8.00 și 12.00. Edupă ce ne-am sfătuit și cu cetățenii care vin de obieci pe faleyă, fie pentru a se plimba fie pentru a practica diverse sporturi, am ajuns la concluzia că ar fi bine ca aceste autovehicule să poată circula de luni până duminică inclusiv doar în intervalul orar 10.00-14.00”, a spus Petrică Hahui. Acesta a adăugat că așteaptă răspunsul CL față de propunerile înaintate, mai existând o inițiativă asupra căreia Executivul gălățean ar trebui să decidă  – dotarea Poliției Locale cu câini de intervenție, care să însoțească agenții locali de intervenție. Potrivit lui Petrică Hahui, grupa canină operativă ar fi compusă din cinci câini dresaţi special pentru intervenţii, investiţia totală ridicându-se la circa 200.000 de lei în primul an, după care costurile vor fi mai reduse. Din cei 200.000 de lei, cheltuielile s-ar împărți astfel: achiziţia câinilor – 12.000 de lei, curs de calificare a cinci poliţişti – 15.000 de lei, întreţinerea, hrana etc a câinilor – 70.000 de lei pe an, construcţia unui padoc pentru câini- 22.000 de lei, iar restul reprezintă alte cheltuieli necesare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.