Astăzi şi mâine, la Foişorul de pe Faleza Dunării, cei interesaţi vor putea asista la recitaluri de poeme şi expoziţii, organizate în cadrul primei ediţii a a Festivalului Internațional de Literatură POEZIA – PORT LA DUNĂRE, organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos din Galaţi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Galaţi. “Organizat în perioada în care Europa sărbătorește Ziua Dunării, Festivalul de Literatură POEZIA – PORT LA DUNĂRE reunește la Galați o constelație de nume și condeie, în dorința de a celebra mai mult decât aspectele de apă dătătoare de viață, susținător de ecosisteme și așezări umane, motor și punte economică, ale Dunării. Ni s-au alăturat ca parteneri instituții și organizații culturale românești, dar și străine – Institutul Goethe – instituția culturală a Germaniei, care promovează cultura acesteia la nivel mondial, Forumul Cultural Austriac – secţia culturală a Ambasadei Austriei la Bucureşti, înfiinţată pentru promovarea schimburilor culturale între România şi Austria, Danish Arts Foundation – instituție ce promovează arta în Danemarca, dar și arta daneză în străinătate, Uniunea Scriitorilor din România – Traduceri Literare – Filiala București, APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, Asociația EuroCulturArt- București, Agenția de CArte – prima agenţie de ştiri şi comentarii on-line dedicată industriei editoriale din România, evenimentelor de carte şi scriitorilor români, Biblioteca Județeană ”V.A.Urechia”, ”Asociația Galați, Orașul Meu. De asemenea, personalitățile prezente la simpozioane, lansări și recitaluri, sunt oaspeți din țările amintite, cărora li se alătură artiști și scriitori din Estonia, Moldova, București, Constanța, Brăila și Galați – Acad. Eugen Simion, Ioan Cristescu, Peter Sragher, Lucian Chișu, Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu – București, Tarek Eltayeb și Cornelia Travnicek – Austria, Dirk Huelstrunk – Germania, Claus Ankersen – Danemarca, Triin Somets – Estonia, Arcadie Suceveanu, Nicolae Spătaru, Grigore Chiperi – Republica Moldova, Amelia Stănescu – Constanța, Violeta Craiu – Brăila, Vali Crăciun, Luminița Potirniche, Stela Iorga, Angela Baciu, Angela Ribinciuc, Victor Cilincă – Galați”, a declarat Florina Zaharia, directoarea CCDJ Galaţi.
Potrivit programului, astăzi, de la ora 16.00, la Foișor, pe Faleza Dunării are loc deschiderea expoziţiei de carte poștală și imagini-document ”Portul Galați de altădată” – Iulian Panait /”Vederi dunărene de la izvor la vărsare” – George Milea, urmat de un Recital de poeme şi întâlniri cu scriitorii invitați. Vineri, de la aceeaşi oră şi în acelaşi loc va avea loc un nou recital de poeme. Până atunci însă, vineri, la ora 11.00, la Salonul Artelor de la Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” (Str.Domnească nr.61) are loc ”Clepto-Hydra” – lansare almanah / simpozion, iar de la ora 12.00, la Centrul Multicutural din Str. Domnească nr.91, tot un recital de poeme.