Primăria municipiului Galați va aloca noi fonduri pentru combaterea COVID-19, după ce, la propunerea primarului Ionuț Pucheanu, consilierii locali au aprobat, astăzi, în ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galați, „în cadrul secțiunii de funcționare, 400.000 de lei vor fi alocați pentru dezinfecția blocurilor, 400.000 de lei pentru cazarea medicilor, iar 200.000 de lei pentru pachete cu materiale de igienă. În plus, subvențiile de funcționare acordate Spitalului de Psihiatrie ”Elena Doamna” vor fi de 400.000 de lei, iar Spitalului pentru Copii de 1.042.000 lei.
De asemenea, pentru Cantina de Ajutor Social s-au alocat 314.000 lei, sumă destinată asigurării pachetelor cu alimente pentru persoanele aflate în carantină, dar și carburantului necesar pentru transportul alimentelor. În cadrul secțiunii de dezvoltare, se vor aloca 65.000 de lei pentru 13 tuneluri de dezinfecție, 450.000 de lei pentru două instalații de pulverizare și 75.000 de lei pentru un container frigorific. Spitalul pentru Copii va primi încă 580.000 de lei pentru un bilirubinometru (pentru măsurarea bilirubinei la sugari) și un aparat RX mobil (ce permite deplasarea la patul pacienților). Pentru Căminul ”Sf. Spiridon” s-au alocat 132.000 de lei pentru o mașină de spălat profesională.
În total, în urma rectificării bugetare, se va aloca pentru combaterea COVID-19 suma de 4.058.000 de lei”.