Peste 800 hectare de culturi şi pomi fructiferi afectate de grindină şi îngheţ

0
876

Peste 800 hectare de culturi şi pomi fructiferi au fost afectate de grindină şi îngheţul sau bruma târzie din perioada 30 aprilie-3 mai, a anunţat directorul Direcţiei pentru Agricultură Galaţi, Valentin Huciu.

Grindina a căzut pe 30 aprilie în zona localităţilor Munteni şi Negrileşti şi pe 3 mai la Cerţeşti şi a afectat în total 216 hectare, dintre care grâu-4 ha, porumb- 47 ha, floarea soarelui- 32 ha, rapiţă- 110 ha, nutreţ- 15 ha, legume în solarii- 2,5 ha, alte culturi 15,5 ha.

În judeţul Galaţi sunt două puncte de lansare antigrindină la Poiana şi Nicoreşti care au acţionat în acest an, pe 3 şi 4 mai, lansând trei rachete antigrindină la Poiana şi patru la Nicoreşti.

,,În afara celor două puncte de lansare de la Poiana şi Nicoreşti avem în lucru, în faza de documentaţie, şi ulterior în cea de execuţie, încă şase puncte de combatere a grindinei la Târgu Bujor, Cuca, Corni, Drăguşeni, Ghidigeni şi Băneasa. Cu aceste puncte de lansare antigrindină sperăm să acoperim aproape o treime din suprafaţa agricolă a judeţului Galaţi”, a precizat Huciu.

El a mai spus că în tot perioada 30 aprilie-3 mai, îngheţul târziu de primăvară sau bruma târzie de primăvară au afectat în proporţie de 65% o suprafaţă de 589 de hectare de pomi fructiferi, dintre care măr-146 ha, păr- 1ha, gutui- 1ha, piersic-17 ha, cais-41 ha, cireş şi vişin-215 ha, prun-147 hectare.

,,Atât în cazul grindinei cât şi a îngheţului târziu au fost constituite comisii de evaluare care vor cuantifica situaţia din zonele afectate pe baza rapoartelor operative transmise de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă”, a menţionat Huciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.