Peste 40 kilometri de conducte se înnoiesc la Spitalul de Urgență din Galați

0
404
Pentru prima oară de la înfiinţare, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Galaţi se schimbă de la zero infrastructura de termoficare, apă şi canalizare. Instalaţiile au o vechime de peste jumătate de secol. De altfel, imaginile cu ţevile care au fost deja înlocuite spun totul despre stadiul avansat de uzură a acestei infrastructuri, care de multe ori a cedat şi a provocat diferite avarii.
”Investiția pe care o implementăm cu bani europeni presupune înlocuirea a aproximativ 40 de kilometri de ţevi şi conducte de diferite dimensiuni. În plus, vom reuși astfel să reducem şi costurile cu utilităţile. Lucrările sunt în plină desfăşurare, iar până acum au fost deja schimbate instalațiile de apă caldă, canalizare şi colectare a apelor pluviale din mai multe zone ale spitalului.
Este un proiect complex, având în vedere că spitalul trebuie să rămână funcțional pe toată durata lucrărilor de modernizare a infrastructurii”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × five =