Peste 300 de producători, la Târgul de Toamnă

0
1276

Peste 300 de producători şi comercianţi agricoli din judeţul Galaţi sunt aşteptaţi în perioada 29 septembrie- 1 octombrie la cea de-a 16-a ediţie a Târgului de Toamnă, organizată în Piaţa Centrală din Galaţi, a anunţat directorul Administraţiei Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Eugen Zaharia.

,,De regulă la ediţiile anterioare ale târgului participau între 220 şi 250 de producători, dar anul acesta avem surpriza să avem peste 300 de producători şi comercianţi agricoli din judeţul Galaţi, pentru că avem recolte mai bune ca în alţi ani şi mulţi au dorit să vină să expună şi să vândă la noi”, a spus Zaharia.

El a precizat că pe durata târgului, participanţii nu vor plăti niciun fel de taxe şi vor beneficia de toate utilităţile puse la dispoziţie de Piaţa Centrală din Galaţi.

Oferta va fi una bogată, şi cuprinde produse de panificaţie şi patiserie, carne şi produse din carne, brânză şi produse lactate, legume şi fructe, conserve, produse apicole, peşte şi produse din peşte. De asemenea, vor fi prezenţi producători de vinuri, alimentaţie publică (mici şi bere), flori şi aranjamente florale, dar şi meşteri populari (olărit, împletituri din sfoară, figurine ipsos, lumânări, pictură naivă, ţesături, artizanat).

Potrivit directorului Direcţiei Agricole Galaţi, Doina Ragea, la târg vor participa şi aproximativ 50 de producători din bazinul legumicol Matca, beneficiari ai programului de minimis prin care au primit ca subvenţie 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivaţi cu tomate în sere şi solarii.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc pe 29 septembrie la ora 10.00 şi va fi urmată de vizitarea expoziţiei, evaluarea standurilor şi a calităţii produselor, înmânarea diplomelor de participare şi înmânarea a trei diplome de excelenţă de către primarul Ionuţ Pucheanu.

Pe toată durata evenimentului, atmosfera va întreţinută de Orchestra Populară Doina Covurluiului, fanfara Valurile Dunării ale Centrului Cultural Dunărea de Jos.

La târg a fost invitat şi ministrul agriculturii Petre Daea, dar şi alte oficialităţi locale şi centrale.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + 18 =