Peste 3.000 de persoane au primit produse pascale din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos

0
552
 Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit coşuri cu produse tradiţionale de Paști cadrelor medicale, persoanelor din carantină și forțelor de ordine aflate la datorie în noaptea de Înviere, informează instituția. “La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Sâmbăta Mare au fost oferite coşuri cu produse tradiţionale de Paști cadrelor medicale aflate în aceste zile de sărbătoare în spitalele din municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci şi Târgu Bujor, persoanelor din centrele de
carantină din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, precum și poliţiştilor, jandarmilor
şi pompierilorcare sunt la datorie în noaptea de Înviere.
Pe lângă produsele tradiţionale de Paşti, respectiv cozonac, ouă roşii și pască, Arhiepiscopul Dunării de Jos a mai oferit Pastorala la Învierea Domnului, precum şi câte o icoană pictată de studenţii Secţiei
Teologie-Artă Sacră din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi și de elevii de la
Secția Patrimoniu-Cultural din cadrul Seminarului Teologic Ortodox “Sf. Andrei” – Galați pentru
spitalele, penitenciarele şi centrele de carantină din Galaţi, Brăila şi Tecuci.
La aceste daruri s-au dăugat şi 2500 de măști de protecție, confecţionate de maicile de la
mănăstirile din cadrul eparhiei.
Evenimentul a debutat, la orele amiezii, în sala ”Episcop Chesarie Păunescu” a Centrului
eparhial, chiriarhul Dunării de Jos asfințit icoaneleşi le-a înmânat fiecărui preot de caritate de la unităţile medical, penitenciare şi instituţiile angrenate în asigurarea ordinii publice.
În continuare, în parcul Centrului eparhial, chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat darurile
pascale pregătite special de mănăstirile de maici și slujitorii sfintelor altare pentru această zi.
Acestea au fost preluate de preoţii şi voluntarii desemnaţi, fiind oferite celor care în aceste zile de
sărbătoare veghează şi se ostenesc pentru sănătatea și siguranța noastră, precum şi semenilor noştri aflaţi în carantină.
Peste 3000 de persoane au primit aceste daruri la Praznicul Învierii Domnului din partea
Arhiepiscopiei Dunării de Jos”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven + four =