Peste 150 de jandarmi s-au aflat în stradă în perioada minivacanței

0
832
Pentru a oferi un climat de siguranță la nivelul județului în perioada minivacanței prilejuite de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, jandarmii gălățeni au fost prezenți în stradă, atât prin patrule de jandarmerie cât și prin patrule mixte, poliție-jandarmerie, participând la măsurile de ordine publică dispuse la nivelul județului.
Astfel, au fost intensificate acțiunile de combatere a faptelor antisociale și au fost soluționate cu operativitate toate sesizările cetățenilor, atât în mediul urban cât și în mediul rural.
Peste 150 de jandarmi au executat 81 misiuni de ordine publică  și au asigurat ordinea și liniștea publică la 20 manifestări sportive, religioase și artistice ce au avut loc în spațiul public, atât în municipiul Galați cât și în șapte localități rurale.
Patrulele de jandarmerie au aplicat 20 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3.900 lei, pentru tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii, amenințări cu acte de violență și provocare de scandal.
De asemenea, jandarmii au intervenit la 3 apeluri 112 și au constatat o infracțiune cu doi autori, pentru care au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.