Peste 1000 de șoferi vitezomani prinși în numai câteva zile pe șoselele gălățene

0
323

De la începutul lunii și până pe data de șapte aprilie, polițiștii rutieri au desfășurat, în cadrul acțiunii T.I.S.P.O.L. – ”SPEED”, care are loc la nivel european, activități pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală.  ,, La acțiune  au participat mai multe echipaje ale Poliției Rutiere. În cadrul acțiunii au fost constatate 1030 de contravenții privind depășirea regimului legal de viteză, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 713.400 lei.Au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 48 de permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Cea mai mare viteză a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 32 de ani, care a condus autoturismul pe D.N. 26, în afara localității Vânători, cu 168 km/h, zona fiind cu limitare de viteză 70 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 2900 lei.Un alt tânăr de 21 de ani a fost surprins de aparatul radar rulând cu 157 km/h, pe D.N. 25, în afara localității Vasile Alecsandri. Drept urmare, a primit o sancțiune contravențională în valoare de 1305 lei”, a precizat cms.șef Gabriela Costin, IPJ Galați. Celor doi  conducători auto li s-a aplicat și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 90 de zile, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × four =