Percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni economice

0
112

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, miercuri, două percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de peste 3.700.000 lei, prin evaziune fiscală.

Este vorba de un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În cauză există suspiciunea că, în perioada septembrie 2016 – ianuarie 2019, reprezentanţii unei societăţi comerciale nu ar fi evidenţiat în actele contabile ale societăţii şi în declaraţiile depuse la organele fiscale o parte din veniturile realizate.

De asemenea, aceştia sunt bănuiţi că ar fi evidenţiat în documentele fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii fictive de bunuri şi servicii, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 3.734.064 de lei.

La acţiune, alături de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, participă luptători SIAS.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty + fifteen =