Percheziții la mafia pesticidelor. Procurorii DIICOT au descins și la Galați

0
404
Au fost 32 de percheziții în București, Galați și alte cinci județe din țară, într-un dosar de delapidare în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, complicitate la delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale și tăinuire.
„Din materialul probator administrat a rezultat că, în august 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în luna martie 2023, în mod coordonat, în scopul delapidării unor cantități semnificative de îngrășăminte și pesticide din patrimoniul unei societăți comerciale.
Unul dintre membrii grupului, în calitate de angajat al societății respective, a întocmit comenzi fictive utilizând identitatea unor clienți care nu aveau cunoștință despre aceste operațiuni. Ulterior, comenzile astfel întocmite au fost confirmate de compartimentul financiar – contabil al persoanei vătămate”, informează DIICOT.
Din cercetări a rezultat faptul că, după preluarea cantităților de îngrășăminte și pesticide, șoferii mijloacelor de transport erau direcționați de ceilalți membri ai grupului către alte societăți cu profil agricol, unde bunurile erau descărcate și comercializate la prețuri cu aproximativ 50% sub valoarea de piață.
„Pentru crearea unei aparențe de legalitate a tranzacțiilor, administratorii societăților comerciale beneficiare procedau, în baza unor înțelegeri prealabile cu membri grupului infracțional, la înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi, în care atestau date nereale cu privire la proveniența bunurilor achiziționate”, mai precizează DIICOT.
Prejudiciul produs prin activitatea infracțională desfășurată de membrii grupului este estimat la peste 7,2 milioane de lei.
La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 17 persoane.
Acţiunea se desfășoară împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Pitești, Bacău, Galați, Cluj-Napoca și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Călărași și Ialomița.
Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul structurilor teritoriale ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.