Pensionarii cer demisiile lui Orban şi Iohannis

0
37
Aproximativ 100 de vârstnici, reprezentând mai multe organizaţii de profil, au sărbătorit Ziua Pensionarului protestând în faţa sediului Prefecturii Galaţi, nemulţumiţi de decizia Guvernului Orban de a nu mări pensiile cu 40%m conform Legii 127.
Înarmaţi cu vuvuzele, fluiere, steaguri, pancarte, porta-voce, dar şi cu o staţie de amplificare, pensionarii au scandat ,,Vrem 40%”, ,,Jos Orban”, Jos Guvernul”, ,,Iohannis nu uita, asta nu e ţara ta!”. Pe pancarte erau inscripţionate mesajele: ,,Vrem 40% conform Legii 127″, ,,Vrem 10% din cât aţi furat voi”, ,,Respectaţi Legea 127 aprobată de Parlament”.
,,Astăzi e o zi importantă, este Ziua Pensionarilor, a persoanelor vârstnice, şi ar fi trebuit ca astăzi să ne petrecem, să ne simţim bine, pentru munca pe care am depus-o în cadrul comunităţii noastre, dar suntem nevoiţi să ieşim în stradă, să ne cerem drepturile pentru că  Guvernul actual nu a căutat să respecte legea, deşi nouă ni se cere mereu să respectăm legea. Învinuim Guvernul că nu respectă legea şi ne face şi pe noi să nu ne plătim taxele şi impozitele. Am luptat enorm pentru legea pensiilor, legea grupelor de muncă, am găsit înţelegere la fostul Guvern şi s-a făcut această lege, care nu e respectată de actualul Guvern”, a declarat preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, Vasile Panţuş.
Protestatarii au cerut demisia premierului Ludovic Orban şi a preşedintelui Klaus Iohannis şi au îndemnat pensionarii la unitate, iar în decembrie să îi voteze doar pe cei care le vor da drepturile.
,,Am ieşit în stradă pentru drepturile noastre, pentru a se respecta Legea 127, promulgată de preşedintele ţării, dar nu e preşedintele meu, pentru că nu l-am votat şi nu-l voi vota niciodată, pentru că îl cheamă Iohannis. Noi suntem revoltaţi pentru punctul de pensie, pentru că pensia s-a modificat de 60 de ori în 30 de ani. Noi suntem generaţia de sacrificiu a României, nu Guvernul USR, nu Guvernul PNL, şi nu avem timp de aşteptat ani şi ani cum promit ei că vor face măririle, noi murim până atunci. Domnule Orban, poartă masca, nu mai bea în Parlament, în Guvern, nu mai fuma. De atunci trebuia să îți dai demisia. Domnule Orban dă-ţi demisia şi ia-l şi pe Iohannis cu tine. Fac un apel la toţi pensionarii: să ne unim cu toţii până în decembrie şi să nu-i votăm. Singura armă a noastră este votul şi să nu-i mai votăm, în afară de cei care ne dau drepturile”, a precizat preşedintele Alianţei Europensionarilor, Toader Cristea.
El şi-a exprimat şi nemulţumirea şi faţă de dispoziţiile legate de pandemie şi care nu permit decât adunări publice de maxim 100 de persoane în locuri publice.
,,Dacă nu era legea asta a lui Orban eram acum în stradă mii de pensionari. Aşa, a trebuit să alegem doar reprezentanţi de la fiecare organizaţie de pensionari din Galaţi, care a vrut să participe la protest”, a spus Toader Cristea.
O delegaţie a protestatarilor a fost primită de unul dintre subprefecţii de Galaţi, prilej cu care au fost exprimate nemulţumirile pensionarilor gălăţeni

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve − 9 =