Sute de credincioși au participat, astăzi, la tradiționalul pelerinaj “Călători pe cărările sfinților” prilejuit de întâmpinarea raclei moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, adusă cu binecuvântarea prefericitului Părinte Patriarh Daniel și cu bunăvoința ÎPS Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului, de la mănăstirea Bistrița-Vâlcii. Pelerinajul are loc în fiecare an în data de 27 noiembrie şi marchează începerea manifestărilor spirituale organizate ca în fiecare an de Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, patronul spiritual al municipiului Galați.
Racla cu sfintele moaşte a fost întâmpinată de credincioşi, tineri seminarişti şi elevi îmbrăcaţi în costume populare şi de de sute de preoţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos care, în frunte cu arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, au condus alaiul până la Catedrala Arhiepiscopală, pentru oficierea unei slujbe speciale, după care, de la ora 17.00, va începe slujba privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Racla cu sfintele moaște va rămâne spre închinare, credincioșilor, până joi, 30 noiembrie inclusiv.