Pe Siderurgiștilor și 1 Decembrie se lucrează la calea de rulare a tramvaielor

0
644

Ritmul lucrărilor de modernizare a celor două străzi – 1 Decembrie 1918 și Siderurgiștilor – rămâne alert, astfel încât ambele artere de circulație să fie redate cât mai repede traficului normal. “Lucrăm intens pe Strada 1 Decembrie, unde amenajăm în prezent calea de rulare a tramvaielor. Echipele de muncitori lucrează și la rețelele de iluminat și apă, urmând să intervină la trotuare și carosabil.

În final, străzile 1 Decembrie 1918 și Siderurgiștilor, pentru care am atras fonduri europene de circa 20 de milioane de euro, vor avea un aspect modern, cu trafic fluidizat”, a transmis, astăzi, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu.

Lucrările pe cele două străzi vizează în principal reabilitarea carosabilului (32.000 de metri pătrați), reabilitarea trotuarelor (20.480 de metri pătrați), realizarea de piste pentru biciclete (7.680 metri pătrați), reabilitarea liniilor de tramvai (4.740 metri), reabilitarea și modernizarea a 18 stații de călători. În plus, vor fi plantați arbori și arbuști și vor fi amenajate spații verzi. Totodată, proiectul prevede și modernizarea iluminatului public stradal, introducerea în subteran a rețelelor aeriene (fibră optică, telefonie, tv), precum și înlocuirea rețelelor de apă și canalizare

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 − nine =