Pastorală la Naşterea Domnului

0
1052

† CASIAN

din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicilor preoţi

şi tuturor drept‑măritorilor creştini din Eparhia noastră:

har, milă, pace, bucurie, speranţă multă,

putere sfântă şi voinţă mare pentru păstrarea

„sănătăţii şi a vieţii ca daruri de la Dumnezeu“,

cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului,

Bobotezei şi Anului Nou, iar de la smerenia Noastră,

arhiereşti binecuvântări.

 

 

Astăzi S‑a născut Hristos,

Mesia, Chip luminos,

Lăudaţi şi cântaţi

Şi vă bucuraţi!“

(Colinde româneşti)

 

Iubiţi şi mult doriţi fraţi şi surori în Domnul,

Ne întâlnim sufleteşte, duhovniceşte, „pe calea inimii“ şi „de la creştin la creştin“, de aproape şi de departe, în sfintele noastre biserici, de la oraşe şi de la sate, din capele şi din orice loc de rugăciune, împreună cu Domnul Iisus Hristos, „Mititel şi‑nfăşăţel/În scutec de bumbăcel!“, în „Ziua cea sfântă/Când colindele se cântă/Sărbătoarea lui Hristos/ Să ne fie de folos!“.

Este Crăciunul! Este Naşterea Mântuitorului. Peste tot şi pentru oricine dintre creştini, „Astăzi S‑a născut Hristos/ Mesia, Chip luminos“, iar spaţiul bisericesc în care ne aflăm este „Betleemul“ spiritualizat, adică este „Casa Pâinii“, după cum se traduce numele localităţii biblice din Ţara Sfântă. Dumnezeiescul Prunc este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“, Care „S‑a născut pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire“. A luat trup omenesc din Preacurata Fecioară Maria şi ne oferă în schimb harul, puterea, lumina şi sfinţenia din dumnezeirea Sa, prin împărtăşire: „S‑a făcut om, ca pe om să‑l îndumnezeiască“ „Dumnezeu pe pământ a venit şi omul în cer s‑a suit. Toate s‑au unit dumnezeiește pentru unitatea noastră umană. S‑a făcut trup ca să Se sălăşluiască între noi“. Aceasta este Taina minunată! Acesta este singurul fapt „nou sub soare“. Soarele dreptăţii, Hristos Domnul, luminează pe tot omul ce vine în lume, iar venirea Sa se petrece în noaptea întunecoasă de pe pământ, ca astfel să primim cu toată fiinţa noastră darul ceresc, pe Cel ce este „Lumina lumii“.

„Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu S‑a arătat lumină deplină omului, arătându‑l pe acesta capabil să fie făcut fiu al lui Dumnezeu şi frate al Său, ca Fiul lui Dumnezeu, şi în stare să se înalţe, prin Duhul Sfânt al Fiului, la viaţa neînchisă în lumea aceasta“.

Iubiţilor,

Am primit cereştile vestiri ale Naşterii Domnului în „zorile creştinismului“, deodată cu lumina Evangheliei transmisă la toată lumea prin Sfinţii Apostoli. Nouă ni l‑a ales Duhul Sfânt ca prim‑vestitor al Evangheliei „slavei lui Hristos“, pe Sfântul Apostol Andrei, ajutat de Sfântul Apostol Filip. Este un dar mare şi sfânt, propovăduirea „cheagului“ Evangheliei în „frământătura“ etnică a două popoare, dac şi roman, din care, ca și o „prescură“, s‑a ivit poporul român! Poporul creştin român, fără o dată de convertire, este un popor al apostolatului, al mărturisirii credinţei, paşnic şi martiric atunci când situaţiile au cerut, dar, mai ales, este păstrătorul memoriei vii a Evangheliei prin manifestările cele mai calde, mai duioase, mai însufleţitoare şi mai suave în deosebita Sărbătoare a Naşterii Domnului, încât s‑ar putea afirma, fără greşeală, o anumită actualizare a evenimentului de acum două mii de ani, într‑un chip tainic, mereu izvorâtor de energii creatoare în marea noastră familie de la Dunăre şi Carpaţi, iar acum în mai toată lumea, unde trăim tot ca acasă! Ce mărturie puternică vine din timpuri imemoriale să consfinţească această realitate! „Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi bun!/ Tot moş era şi‑n vremea lor bătrânul Moş Crăciun“. Aşadar, pentru sufletele noastre şi pentru măreţia smerită, caldă şi primitoare a creştinului român, evocarea dimensiunii evanghelice este expresia bunătăţii Mântuitorului, prin ospitalitate. Așa am învăţat să rămânem cu braţele deschise şi cu inimile încălzite de dragoste fraternă şi de solidaritate omenească faţă de toţi semenii pe care Dumnezeu i‑a „semănat“ în pământul reavăn şi hrănitor al Patriei, mereu „brăzdat cu plugul Evangheliei“ păcii, prin misiunea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe – „Maica spirituală a neamului românesc“ (Mihai Eminescu).

De aceea astăzi, la Naşterea Domnului, prin Sfânta Liturghie, prin rugăciunile neîncetate şi prin iubirea nedezminţită, îi cuprindem spiritual, dar şi efectiv, frăţeşte, aici – „Acasă“, cu noi, între noi, și pe toţi frații români din Arhiepiscopie aflaţi, sperăm, temporar, în lumea mare, pentru mai binele dânşilor şi al nostru, în comuniune de credinţă, de limbă, de cultură, de tradiţii şi de neam. Astfel ne‑a învăţat Sfânta noastră Biserică, prin chemarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aprobată de Sfântul Sinod şi urmată fidel şi real de bunii noştri păstori de suflete din ţară şi din străinătate, să ne rugăm pentru unitatea tuturor românilor de pretutindeni! Rugăciunea unită cu fapta bună, concretă, au devenit punţi de comunicare şi de comuniune, în cele mai frumoase modalităţi. Şi tot în acest an, acasă, în toate familiile şi‑n toate comunităţile, ne‑am amintit, am îngrijit şi ne‑am rugat împreună, tot la chemarea Sfântului Sinod, pentru cealaltă parte a comunităţii noastre, cea liniştită, paşnică şi smerită, plecată la Domnul şi care se odihneşte temporar în cimitire. Câtă pace, câtă lumină, câtă putere, câtă bogăţie sufletească izvorăsc din morminte atunci când Îl chemăm, cu credinţă şi prin toate rugăciunile Bisericii şi datinile străbune, pe Domnul Învierii şi al Vieţii veşnice, Hristos „biruitorul iadului şi al                                                                                          morţii“!

 

Fraţilor,

Cu atât mai mult astăzi, la Naşterea Domnului, în lumina, în plinătatea bucuriei Vieţii Care Se naşte şi nu moare, este timpul cel mai potrivit să trecem peste pragurile înfricoşătoare ale fricii de boala care s‑a aşternut, iată, de doi ani, în omenire, pretutindeni! Apăsarea, frica, tristeţea, suferinţa şi‑au făcut loc fără să le dorim, fără să contribuim efectiv, dar urmările sunt îngrijorătoare, iar uneori chiar distrugătoare de vieţi.

Iată de ce stăruim la dumnezeiescul eveniment al vieţii, prin Naşterea Mântuitorului, „pentru ca lumea să aibă viaţă şi s‑o aibă din belşug“.

Mai mult, Hristos Se naşte pe pământ pentru oamenii care au ales singuri, în locul vieții, moartea prin despărţirea în mod liber, de iubirea atotprezentă şi vindecătoare a lui Dumnezeu. De aceea, Tatăl Îl trimite pe „Fiul său Cel Unul Născut“ din veci să primească firea umană căzută în „robia morţii“, spre a o vindeca de moarte.

Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Omului pentru a fraterniza cu omul pe care să‑l recupereze, să‑l însănătoşească şi să‑l redea fiu lui Dumnezeu: „precum în cer, aşa şi pe pământ“.

Aşa se petrec faptele iubirii milostive, în mijlocul atâtor suferinzi, prin „mâinile“ întinse, prelungite, ale Domnului, toţi slujitorii, toţi medicii şi toţi bunii samariteni, oameni buni, jertfelnici şi iubitori de semeni. Ce ar fi sărbătoarea Naşterii Domnului în acest an plin de atâtea încercări, suferinţe, boli şi moarte, fără Dumnezeu, fără Biserică, fără bunătatea, milostenia, jertfelnicia eroică a „preoţilor“ în alb, medicii, secondaţi de atâţia voluntari? Este momentul mulţumirilor din inimi curate şi recunoscătoare pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra semenilor în suferinţă, prin „apostolii“ sănătăţii sufleteşti şi trupeşti, în Biserică, în Ţară, în lume, în familie, în şcoală, în fabrică, pe stradă, oriunde este un om care a făcut un bine cât de mic „unuia dintre aceşti fraţi (…) prea mici“ai lui Hristos. Acolo este naștere și nu moarte.

Iată, aceştia, nevăzuţi, neauziţi, nesesizaţi de noi, sunt „fraţii“ preferaţi de Hristos Domnul! În primul rând lor li se adresează, zi de zi şi ceas de ceas! Pentru voi M‑am întrupat! Iubirea întrupată şi împărtăşită concret în situaţii dramatice, pe aparate la spital, fără aer în plămâni, este energia care trece din Domnul în medic şi se întâlneşte cu credinţa exprimată în rugăciune, „ozonul din plămânul veşniciei!“ Aşa s‑au împlinit atâtea minuni! Orice persoană salvată de la moarte în Pandemie este o nouă „icoană“ vie a Naşterii Domnului în concretul vieţii omeneşti. Fie lăudat Domnul pentru toate şi pentru tot!

Ajută‑ne, Mântuitorule, şi la acest „Praznic luminos,/ strălucit, frumos“, tuturor de aproape şi de departe, să credem în Naşterea Ta pentru pruncia noastră, nepăcătoasă, pentru a redeveni cu sufletul, cu inima, cu voinţa, cu credinţa, cu fapta iubitoare de semeni, pruncii pe care îi arăţi umanităţii ca pe nişte apostoli ai vieţii, dincolo de toate bolile trecătoare, învinse şi neînvingătoare: „De nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu“.

Pe această luminoasă cărare, de la suflet la suflet, de la inimă la inimă, de la frate la frate, de aproape sau din depărtare, să ajungem la „clinica“ vieţii‑Biserica. Să ne spovedim, să ne cuminecăm, să redevenim filantropi! Să ne bucurăm de viaţa creştinească, să preţuim şi să apărăm mai mult, mai atent şi mai creştineşte „viaţa şi sănătatea ca daruri ale lui Dumnezeu“.

„Şi acum te las, fii sănătos,

Şi vesel de Crăciun,

Dar nu uita, când eşti voios,

Române (creştine) să fii bun!“

Să fim buni, Doamne, precum Tu eşti bun şi iubitor de oameni, cu toţi semenii noştri, fraţii şi surorile din unica familie reunită la Praznicul Vieţii, Naşterea Ta luminată!

Vă doresc din inimă, bucurie cu recunoştinţă şi cu vii mulţumiri pentru tot binele săvârşit pe „altarul“ fratelui, iar de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului nou: Sănătate!, Sănătate!, Sănătate!

La mulţi şi buni ani!

Al vostru de tot binele voitor

şi către Hristos Domnul rugător,

 

 

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 

[

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twelve − 11 =