Parteneriat între Universitate și APDM

0
325

Universitatea Dunărea de Jos și Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați au semnat, astăzi, un parteneriat în vederea colaborării viitoare pentru implementarea diverselor proiecte legate de specificul portuar al Galațiului, proiecte cu finanțare europeană. Domeniile comune de interes identificate sunt inițierea unor cereri de finanțare și accesarea de fonduri europene pe direcții strategice de cercetare, dezvoltare, inovare, realizarea unor programe de instruire – perfecționare resursă umană în domenii specifice activității portuare; implicarea părților în proiecte de modernizare, informatizare automatizare structuri portuare; optimizare transport naval; activități de mediu ș.a.
Cele două instituții vor putea organiza, astfel, acțiuni complexe de cercetare, dezvoltare, inovare și transfer de cunoștințe, cu efecte benefice pentru ambele părți. Un exemplu de acțiune comună poate fi cea de audit energetic, pe baza căreia să fie propuse strategii de eficientizare energetică a porturilor. Un alt exemplu de parteneriat ar putea fi susținerea, de către Universitate, de cursuri de formare profesională inclusiv în domeniul naval, pentru doritori, inclusiv angajații APDM.

„Printr-o acțiune concertată comună se poate pune baza unui Sistem Integrat de Mediu în structurile APDM, ca și colecții de informații științifice, utile pentru dezvoltarea unor proiecte viitoare. O strategie comună pe termen mediu ar putea viza de asemeni crearea unui Institut Virtual al Dunării, care să reunească specialiștii în domeniu, la nivel național și internațional. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați propune crearea unui masterat în exploatarea portuară și logistica transporturilor, iar tematica lucrărilor de licență a specializărilor de profil din cadrul universității va fi dezvoltată în colaborare cu mediul de afaceri. Păstrând principiile respectului reciproc și al transparenței, semnatarii acestui acord vor asigura accesul comun la studii sau alte materiale de informare, vor avea consultări bilaterale pentru implementarea acțiunilor comune și vor elabora planuri anuale, care vor cuprinde activități, grupuri de lucru, rezultate așteptate și alte elemente necesare punerii lor în aplicare”, transmite Universitatea Dunării de Jos.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen + sixteen =