Părerea gălăţenilor contează!

0
828

Primăria municipiului Galați informează că „în urma sondajului lansat pe Facebook de către primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, privind proiectul de modernizare, cu fonduri europene, a străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918, 77% dintre voturi au fost pentru trafic fluidizat, cu două benzi pe sens, iar în zonele care permit să se realizeze și parcări, în timp ce 23% dintre voturi au fost pentru mai multe locuri de parcare, dar cu unele segmente de drum cu singură bandă pe sens.
„Aproximativ 10.500 de persoane s-au pronunțat în cadrul sondajului și le mulțumesc tuturor. Numărul mare este încă o dovadă că gălățenii sunt receptivi la ideile noi. Ținem cont de aceste păreri pentru proiectul de modernizare a celor două artere importante ale orașului” – Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a lansat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook, o consultare publică privind proiectul de modernizare, cu fonduri europene, a străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918. Sondajul s-a încheiat astăzi, la ora 11.00.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, pe 23 aprilie, contractul de finanțare cu fonduri europene pentru obiectul ”Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918”, un proiect major de investiții, a cărui valoare este de 104.373.966 lei, din care valoarea totală eligibilă – 89.628.219 lei, iar valoarea neeligibilă – 14.745.746 lei.
Proiectul prevede reabilitarea carosabilului (32.000 de metri pătrați), reabilitarea trotuarelor (20.480 de metri pătrați), realizarea de piste pentru biciclete (7.680 metri pătrați), reabilitarea liniilor de tramvai (4.740 metri), reabilitarea și modernizarea a 18 stații de călători. În plus, vor fi plantați arbori și arbuști și vor fi amenajate spații verzi. Amplul proiect de infrastructură vizează și modernizarea iluminatului public stradal, introducerea în subteran a rețelelor aeriene (fibră optică, telefonie, tv) și înlocuirea rețelelor de apă și canalizare.
Reamintim că achiziţia publică având ca obiect „Modernizare linii de tramvai și carosabil strada Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918” este încheiată, iar oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de Asocierea Tancrad SRL – Lemacons SRL – Citadina 98 SA – Mari-Vila Com SRL – Add Global Design SRL cu o propunere financiară de 82.191.251,84 lei (fără TVA), din care valoarea serviciilor de proiectare este de 3.900.000 lei (fără TVA), iar valoarea lucrărilor de executat este de 78.291.251,84 lei (fără TVA)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.