Parcul auto de minibuze noi este complet

0
762

Primăria municipiului Galați informează că ultimele cinci minibuze noi din lotul de 20 au ajuns în parcul auto al societății locale de transport public, Transurb SA Galați. Potrivit instituţiei, “Este vorba despre autobuze „Karsan Jest” moderne, EURO 6, cu o capacitate de transport pentru 23 de călători, cu podea joasă și cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Minibuzele au și instalații de aer condiționat și încălzire.  Minibuzele sunt dotate cu panori indicatoare de traseu, sisteme de informare călători cu monitoare LED, sistem de supraveghere video cu 5 camere și unitate de stocare DVR, sonde litrometrice pentru măsurarea consumului de carburant și sistem de monitorizare flotă cu GPS. De asemenea, pentru validatoare a fost montat un sistem de cablaj conform cerințelor tehnice specifice ale Transurb S.A. În plus, minibuzele au și dispozitive de verificare și control pentru asigurarea mentenanței. Prețul achiziției celor 20 de minibuze este de 6.238.000 lei, în urma licitației publice organizate de către Primăria Galați”.
Instituţia mai aminteşte că în curând vor ajunge la Galați și cele 40 de autobuze noi de mare capacitate achiziționate de Primărie. Acestea sunt în valoare de 26.246.000 lei, fără TVA, și vor completa la rândul lor flota societății locale de transport public în comun, SC Transurb SA.

”Este încă un pas pe care îl facem pentru modernizarea transportului în comun, astfel încât călătorii să aibă cele mai bune condiții. Cu ajutorul minibuzelor se vor acoperi traseele unde nu avem un număr mare de călători și pentru că aceste mijloace de transport în comun sunt mai mici se vor strecura mai bine în trafic.  Celelalte 40 de autobuze mari, tot noi și moderne, vor ajunge și ele în curând şi ne dorim să le vedem pe străzi, înlocuind mare parte din parcul auto al Transurb. M-am opus mereu achiziționării de autobuze second-hand pentru că gălățenii trebuie să aibă mijloace de transport moderne, cu dotări la standarde europene”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 18 =