Primăria municipiului Galaţi derulează, în prezent, noi lucrări de sistematizare a aleilor interioare din cartierul Micro 21, pe strada Incubatorului desfăşurându-se lucrări de asfaltare dar şi de reabilitare a trotuarelor și a aleilor de acces, iar în locul bateriilor de garaje se amenajează spații pentru parcarea autoturismelor. De altfel, astfel de lucrări tocmai s-au finalizat în Ţiglina I, în zona Colegiului Mihail Kogălniceanu unde s-au creat peste 300 de noi locuri de parcare, care se adaugă celor peste 120, amenajate în spatele Colegiului Naţional “Costache Negri”. Totodată, modernizarea străzii Brăilei, lucrare aflată în prezent în derulare, include şi reamenajarea locurilor de parcare de acolo.
Totuşi, în paralel cu lucrările edilitare pentru amenajarea de noi locuri de parcare în municipiul Galaţi, administraţia publică locală se preocupă şi de aspectul legislativ al acestui subiect. Astfel, la iniţiativa primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în recenta şedinţă a Consiliului Local Galaţi a fost aprobat un regulament care prevede că orice clădire nou construită în oraş trebuie obligatoriu să aibă, în proiect, dar şi în realitate, locuri de parcare nou înfiinţate.
Potrivit regulamentului votat în Consiliul Local Galaţi, în cazul construcţiei unei locuinţe individuale cu o suprafaţă construită desfăşurată de maxim 150 de mp, constructorul va trebui să amenajeze şi un loc de parcare, numărul acestora urmând să crească, proporţional cu suprafaţa casei – 2 locuri de parcare pentru o casă cu o suprafaţă cuprinsă între 150 mp şi 300 mp, 3 locuri, la peste 300 mp, iar în cazul blocurilor, dacă apartamentele au până în 120 de mp, trebuie prevăzut câte un loc de parcare pe apartament, iar la peste 120 de mp, locuinţa, vor fi prevăzute 1,5 locuri de parcare.
Regulamentul se referă şi la construcţiile din zona centrală a oraşului, care are statut aparte. Aici hotărârea de CL prevede ca “pentru investiţiile noi altele decât locuinţele de orice tip, propuse a se realiza în UTR 15 – Zonă centrală istorică se vor asigura doar spaţii de parcare / garare a autovehiculelor proprii, respectiv a celor necesare aprovizionării construcţiei”.
De altfel, legiuitorul a prevăzut soluţii şi pentru alte zone aglomerate din oraş în care, poate, construcţia nu va putea fi proiectată cu locurile de parcare alături. În astfel de cazuri, locurile de parcare vor putea fi amenajate şi în exteriorul proprietăţii pe care se va erija construcţia, dar la o distanţă de cel mult 150 m (faţă de imobilul pe care se dezvoltă investiţia). “Pentru aceste terenuri investitorul va obţine autorizaţie de construire pentru amenajare parcare, în baza studiului de circulaţie şi avizului Comisiei de siguranţa circulaţiei din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, odată cu / sau înainte de emiterea autorizaţiei de construire pentru investiţia principală. Funcţiunea de parcare va fi înregistrată ca sarcină în cartea funciară a imobilului respectiv, destinaţia de parcare neputând fi schimbată decât cu acordul emitentului autorizaţiei de construire, respectiv Primăria municipiului Galaţi”, se mai precizează în regulament. Actul adoptat în Consiliul Local “nu se aplică lucrărilor de extindere, intrare in legalitate, reconstruire, consolidare, reabilitare, modificare, reparare, protejare, restaurare şi conservare a clădirilor cu destinaţia de locuinţe individuale / colective / semicolective, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni”.