Păcală îi așteaptă pe cei mici, duminică, la teatru!

0
1144

Duminică, de la ora 10,30, Păcală va urca pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” pentru a-i distra pe cei mici și părinții lor. Spectacolul se anunță tare amuzant și plin de învățături.

Cei mici îl vor regăsi pe Păcală în lumea satului, dând o lecţie de isteţime celor care încearcă să îi vină de hac. Păcală este luat argat la casa Părintelui pentru a munci în gospodărie, iar dacă vreme de un an va face întocmai ce i se spune şi, mai ales, nu va rosti nicio vorbă de ocară, va primi simbrie zece galbeni de aur. Păcală nu ştie însă că Preotul şi Coana Preoteasă vor, de fapt, să se îmbogăţească de pe urma lui, punându-l să muncească pe degeaba. Cu mare dibăcie, eroul reuşeşte să întoarcă roata şi să devină el cel care îi va păcăli pe toţi. Întâmplările sale amuzante vor dezvălui un personaj poznaş şi plin de contraste, din care cei mici vor afla că cei răi ajung să fie întotdeauna pedepsiţi. Regizorul Daniel Stanciu reuşeşte să imprime prospeţime jocului, în timp ce scenografia semnată de Vlad Tănase impresionează prin expresivitatea păpuşilor şi autenticul decorului. Toate peripeţiile personajelor sunt punctate de o ilustraţie muzicală antrenantă, aparţinându-i lui Jou-Jou Drăgan. Din distribuţie fac parte actorii Eduard Şişu, Marian Sterian, Aurelian Iorga, Nicole Lungu, Ramona Păuc, Elena Marin şi Mihai Caragaţă.

Prețul unui bilet pentru adulți este 12 lei, iar pentru copii – 10 lei. Puteți achiziționa bilete și online, accesând link-urile: bilete.fanitardini.ro sau teatrul-gulliver.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.