După o serie de cinci victorii consecutive, Oțelul Galați s-a împiedicat pe teren propriu. Echipa antrenată de Laszlo Balint a cedat cu 1-2, duminică seară, în fața lui FC Hermannstadt, după ce a deschis scorul și a dominat partida.
Pentru Oțelul a marcat Sami Bourard în minutul 22, sibienii replicând prin golurile reușite de Murgia și Goncalves, în a doua parte a jocului.
După această înfrângere, Oțelul coboară pe poziția secundă a clasamentului din play-out (8 la general), cu 31 puncte, cedând fotoliul de lider al play-iut-ului (7 general) lui FC Hermannstadt, care a acumulat 33 puncte.
Foto: Sportul Ilustrat