Onor pentru Comandatul Adrian Soci

0
1051

Momente emoționante, astăzi, în garnizoana Galați, la sediul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, la evenimentul „ONOR PENTRU COMANDANT”, în cadrul căruia a avut loc dezvelirea bustului generalului de brigadă Adrian Soci, lucrare realizată cu sprijinul financiar al municipalității gălățene. La evenimentul organizat de Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – filiala județeană Galați „General Eremia Grigorescu” în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați au asistat gen. maior Corneliu Postu, directorul Statului major al Apărării și gen. maior Tomiță Cătălin Tomescu, secretar general al MApN,  arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, prefectul județului Galați, Dorin Otrocol, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, cei doi viceprimari ai Galațiului, familia și foștii camarazi ai generalului de brigadă, precum și garda de onoare a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, alături de care s-a aflat gazda evenimentului, comandatul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată locotenet-colonel Ilie Melinte.

După dezvelirea monumentului „Bustul generalului de brigadă Adrian Soci”, lucrare realizată de artistul plastic Emilian Mocanu, a avut loc o slujbă de pomenire a regretatului om de arme, precum și o slujbă de sfințire a monumentului. Au urmat discursuri ale celor prezenți, acestea fiind deschise maior rez. Cristinel Bordei, din cadrul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – filiala județeană Galați „General Eremia Grigorescu”. “Noi îl considerăm și astăzi pe gen. de brigadă Adrian Soci comandantul nostru, pentru că pe toți ne-a inclus în marea familie a Batalionului 300 și când spun asta nu mă refer doar la militari ci și la soții, copii, mame și tați. Gen. Adrian Soci ne-a iubit și ne-a respectat pe noi și pe familiile noastre”, a spus maior rez. Cristinel Bordei care i-a mulțumit în mod special primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, pentru sprijinul acordat de municipalitate în realizarea monumentului dedicat comandatului Adrian Soci.

“Sunt oameni care nu au trăit degeaba pe pământ, care s-au dedicat trup și suflet muncii lor, care au avut rezultate, care merită tot respectul și toată recunoștința noastră. Iar un astfel de om a fost generalul de brigadă Adrian_Soci. De aceea am susținut din prima clipă demersul militarilor ca regretatul general să aibă un bust la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Sfântul Andrei. Vorbim de un om cu o carieră impresionantă, care s-a remarcat inclusiv atunci când s-a aflat la comanda Batalionului în timpul misiunilor din Afganistan, în lupta împotriva terorismului, fiind apreciat de partenerii noștri internaționali”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Ulterior, acesta a primit din partea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – filiala județeană Galați „General Eremia Grigorescu” o plachetă, în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de municipalitate în realizarea monumentului dedicat Comandatului, în timp ce soția generalului de brigadă Adrian Soci, Camelia Soci, a primit din partea organizatorilor drapelul de identificare al Batalionului 300 Infanterie Mecanizată Sf. Andrei pe care a fost brodat și mesajul “Omagiu pentru Comandant”.

Generalul de brigadă Adrian Soci s-a născut la 25 martie 1965, în județul Neamț, iar la 14 ani și-a început cariera militară, devenind elev la Liceul Militar “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, ulterior a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi “N. Bălcescu”, Universitarea Națioanală de Apărare din București și alte forme de învățământ, din 2010 fiind doctor în științe militare. Generalul de brigadă Adrian Soci a fost comandat al Batalionului 300 Infanterie Mecanizată Sf. Andrei, ulterior, al Brigăzii 9 Infanterie Mărășești Constanța și locțiitor  al Diviziei II Infanterie Getica Buzău. A participat la două misiuni în Afganistan (2005 și 2008) iar sub comanda sa Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Sf. Andrei a devenit o unitate de elită a Armatei române și una foarte apreciată în cadrul misiunilor NATO. Pentru profesionalismul său, generalul de brigadă Adrian Soci a primit, de-a lungul vieții, diverse medalii, printre care Virtutea Militară în grad de cavaler, medalia de Bronz a SUA, Vrednicia Andreiană a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, emblema de Onoare al Statului Major al Forțelor Terestre, precum și medalia NATO “Non Article Five”. Generalul de brigadă Adrian Soci a decedat în anul 2017.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + one =