Ocolul (culinar) al pământului în 60 de zile

0
3127
Esplanada Sălii Sporturilor a fost invadată, în această după amiază de aromele apetisante și exotice ale mâncărurilor tradiționale expuse spre degustare de către voluntarii AIESEC, circa 100 de studenți străini din 14 state de pe întinsul globului, care sunt oaspeți, în Galați, timp de două luni. Tinerii predau voluntar lecții de cultură și civilizație, elevilor din 14 școli generale din Galați și Brăila, toate discuțiile desfășurându-se în limba engleză. Programul se numește Global Village și este o modalitate inedită și atractivă pentru schimburi culturale și socializare cu persoane din țări diferite, de pe tot întinsul globului. Vineri după amiazaă, studenții voluntari au organizat un eveniment de socializare la care au adus mâncăruri tradiționale din țările de origine, iar după ce gălățenii de toate vârstele, incluisv elevii participanți în program, au degustat diversele preparate, toți au dansat și au cântat pe muzica tradițională a țărilor străine de origine a voluntarilor. Proiectul Global Village este organizat de AIESEC, cea mai mare organizație internațională non-profit compusă și condusă din studenți.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.