,,Obiceiuri “ proaste în trafic indiferent de naționalitate- Britanic fără permis, gălățean beat la volan

0
1000

Prinși la volan fără a avea măcar permis sau prinși la volan cu permis valid dar cu o cantitatea mult prea mare de alcool în sânge. Sunt situațiile în care au avut de a face cu oamenii legii gălățeni doi șoferi  unul britanic și altul din județul Galați. În primul caz , ieri seara , polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic pentru control , pe strada Traian,   un  autoturism condus de un cetăţen britanic. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere. Polițiștii  au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Câteva ore mai târziu  polițiștii  din comuna Cavadineşti  au depistat pe raza localităţii, un bărbat de 45 ani în timp ce conducea un  autoturism deși se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La  testarea cu aparatul Drager a fost  înregistrată valoarea de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat.Bărbatul  a fost condus la Spitalul Tg. Bujor pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.