O școală din Micro 14, modernizată pentru prima dată cu fonduri europene

0
364
Școala Gimnazială „Sfântul Grigorie Teologul”, cunoscută și ca Școala nr. 41, a fost modernizată pentru prima dată de Primărie, cu fonduri europene și de la bugetul local, după peste 40 de ani de funcționare, în care unitatea de învățământ beneficiase doar de lucrări de reparații. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a făcut publice fotografii care arată schimbarea spectaculoasă, după ce mare parte din lucrări s-au încheiat, iar unitatea de învățământ are acum un aspect prietenos și vesel.
Pentru prima dată, clădirea Școlii Gimnaziale „Sfântul Grigorie Teologul” beneficiază de ample lucrări de modernizare. Deja două dintre fațadele clădirii au primit o nouă înfățișare, iar lucrările la etajul al doilea s-au încheiat. Valoarea proiectului cu fonduri europene pentru modernizarea și reabilitarea acestei școli este de 4,8 milioane de lei”, precizează edilul.
Şcoala a fost construită în perioada 1969-1970, iar investiția vizează, printre altele,  reabilitarea şi modernizarea clădirii, reabilitarea terenurilor de sport, dotarea unor săli de clasă, reparaţii capitale la instalaţiile electrice, termice şi sanitare, refacerea finisajelor interioare, amenajarea unui grup sanitar, dar și rampe pentru persoane cu dizabilităţi.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine − one =