O nouă ediție a Salonului Inovării și Cercetării „UGAL INVENT” va avea loc saptămâna aceasta, la Galați. Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos și ajunge la a 7-a ediție anul acesta. Salonul este unul de referință în peisajul academic și tehnologic românesc, dedicat celor care modelează viitorul prin știință, cercetare și creativitate aplicată.
Anul acesta, Salonul Inovării și Cercetării de la Galați reunește 147 de standuri expoziționale, reprezentând universități, institute de cercetare, entități economice, organizații publice și private, precum și persoane fizice, care vor expune cele mai recente rezultate în materie de invenții, inovații și proiecte de cercetare aplicată.
Domeniile acoperite:
– Inginerie mecanică și industrială
– Tehnologia informației, electronică și automatizări
– Energie și protecția mediului
– Medicină, științe ale vieții, agricultură
– Educație, sport, publicitate, ambalaje și design
Toate lucrările admise vor fi grupate și prezentate în volumul oficial „UGAL INVENT 2025”, constituind o resursă valoroasă pentru comunitatea academică și mediul de afaceri inovator.
Toate lucrările vor fi prezentate în volumul oficial UGAL INVENT 2025, clasificate pe domenii de activitate.
Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT se va desfășura pe 23 și 24 octombrie, în holul Universității Dunărea de Jos. Festivitatea de premiere va avea loc pe 24 octombrie, de la ora 12.30.










