Incendiu miercuri pe strada Dogăriei la un imobil în care locuiesc mai multe familii. Fumul gros şi focul a panicat oamenii care au sunat să ceară ajutorul pompierilor. Două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit la faţa locului. Incendiul a pornit de la o anexă a imobilului, lipită de acesta şi s-a extins apoi în jur afectând mai ales două dintre locuinţe. Două familii s-au trezit cu mobila, electrocasnicele şi camere afectate de foc şi fum. O femeie însărcinată a suferit un atac de oanică dar nu a necesitat transportul la spital. ,,Cauza probabilă care a dus la izbucnirea incendiului a fost o defecţiune la o instalaţie electrică improvizată “, a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Timp de o oră pompierii au acţionat pentru a localiza şi lichida incendiul.