O femeie din Galaţi născută în anul Marii Uniri a fost sărbătorită, joi, de autorităţi, în cadrul campaniei „O viaţă cât un centenar”, în cadrul căreia a primit un drapel, o insignă, scrisoarea oficială a ministrului Afacerilor Interne, dar şi un tort şi buchete de flori.
Safta Vasiliu, va împlini o sută de ani pe 25 decembrie şi are opt copii, 16 nepoţi şi 14 strănepoţi. Ea locuieşte în municipiul Galaţi şi joi s-a trezit cu curtea plină. Ea le-a povestit musafirilor că viaţa este grea, mai ales că în ultimii 40 de ani a fost văduvă.
„La o sută de ani dacă eşti sănătos este bine, dar dacă eşti bolnav mai greu. Ce să facem, ce vrea Domnul de Sus. Sunt născută în anul Unirii, de Crăciun eu implinesc anii. Dar nici nu am ştiut că se face serbarea aceasta, e ca o serbare. A fost şi greu şi bine în tot acest timp. E soţul mort din timp, e cam greu, că trebuiau copiii să meargă la şcoală şi să muncesc. Am fost cu ziua, cu prăşitul, cu săpatul la oameni care aveau nevoie, până iei o pensionară trebuie să munceşti, dar mă bucur că au ascultat şi au fost cuminţi şi au învăţat. Încă mai lucrez, tricotez”, a spus Safta Vasiliu.
Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol a fost cel care i-a înmânat, în curtea casei, drapelul, insigna şi scrisoarea oficială a ministrului Afacerilor Interne, dar şi un tort şi un buchet de flori.
„Astăzi a fost prima acţiune dintr-un şir mai lung în care celebrăm şi aniversăm 100 de ani pentru mai multe persoane din judeţul Galaţi. Astăzi am fost la doamna Vasiliu, ne-am bucurat să-i putem cunoaşte familia, chiar şi unul dintre strănepoţi. Nu ne-a dezvăluit secretul longevităţii, dar ne-a povestit despre un călugăr care i-a prezis că mai trăieşte cinci. I-am promis că dacă mai suntem pe aici o vizităm”, a afirmat prefectul.
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care i-a oferit un buchet de flori, s-a declarat fericit că a putut să cunoască pe cineva născut în anul Marii Uniri.
„Mă bucur că am reuşit să cunosc pe cineva care, chiar dacă nu era conştient la momentul Marii Uniri, măcar este un exemplu viu al faptului că suntem aici de extrem de multă vreme şi suntem aici să rămânem”, a afirmat Pucheanu.
Campania „O viaţă cât un centenar” este organizată de Ministerul Afacerilor Interne şi îşi propune să aducă în lumină persoane născute în anul Marii Uniri. Angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne din întreaga ţară vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani, pentru a-i cunoaşte, pentru a le asculta poveştile şi pentru a învăţa din experienţa unui veac trăit în România. În judeţul Galaţi mai trăiesc încă patru persoane care împlinesc 100 de ani în 2018, toate fiind din mediul rural.