Poliția din Galați, în colaborare cu Poliția Locală și Jandarmeria, vor desfășura, în următoarea perioadă, activități de prevenire și control în tot județul.
„Activitățile vor avea loc, cu precădere, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, terase și localuri publice, precum și în mijloacele de transport în comun, polițiștii urmând să verifice respectarea măsurilor de protecție sanitară și de distanțare fizică, prevăzute de legislația în vigoare.
Pe această cale, reamintim cetățenilor prevederile legislative referitoare la organizarea evenimentelor publice și private, respectiv interzicerea participării la acestea a unui număr mai mare de 50 de persoane pentru evenimentele private în spații închise și 100 de persoane în spații deschise, respectiv 200 de persoane pentru evenimente publice în spații închise și 500 de persoane în spații deschise”, se arată într-un comunicat al IPJ Galați.
Nerespectarea prevederilor privind restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, sau de divertisment, în spații închise, atrage după sine sancționarea contravențională cu amendă cuprinsă între 2 000 și 10 000 de lei.
De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie (să acopere nasul și gura) de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile aglomerate, astfel cum sunt ele enumerate în Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 81 din data de 30.07.2020 a Consiliului Județean pentru Situații de Urgență al Județului Galați.