Noaptea Sfântă a Învierii, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

0
562

“În noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a oferit preoţilor de la parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Lumina Sfântă adusă în aceeași seară de o delegaţie a Patriarhiei Române, direct de la biserica „Învierii Domnului“ din Ierusalim. Lumina a fost dusă cu evlavie de preoţi în parohiile unde ei slujesc şi oferită, prin voluntarii desemnați de la fiecare parohie, credincioşilor care au solicitat-o”, transmite Arhiepiscopia Dunării de Jos.

“De asemenea, reprezentanți ai poliţiştilor, jandarmilor şi pompierilor, afalți la datorie în noaptea de Înviere au primit Sfânta Lumină de la chiriarhul Dunării de Jos pentru a o dărui mai departe colegilor care veghează şi se ostenesc pentru sănătatea și siguranța noastră.

După acest moment, chiriarhul locului împreună cu soborul slujitor de preoți și diaconi, în sunetul clopotelor, au mers în procesiune către zona din fața Catedralei Arhiepiscopale, de unde a rostit chemarea „Veniţi de luaţi lumina“.

În continuare, în Catedrala Arhiepiscopală a urmat slujba Canonului Învierii și Sfânta Liturghie Pascală, săvârșite de ierarhul Dunării de Jos.

În cuvântul adresat credincioşilor, de această dată aflați în casele lor, ierarhul Dunării de Jos a subliniat însemnătatea duhovnicească a aducerii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Sfintei Lumini care se oferă tuturor celor prezenţi la Biserica Sfântului Mormânt a Mântuitorului Hristos de la Ierusalim şi i-a îndemnat pe toţi să fie lumină şi călăuzitori pentru semenii noştri aflaţi în neputinţe şi în grele încercări, mai ales în această perioadă de pandemie.

La final, Părintele Arhiepiscop a rostit rugăciunile de binecuvântare a tradiţionalelor ofrande pascale.

Pentru ca bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să ajungă în casele cât mai multor credincioși, Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii de la Catedrala Arhiepiscopală a fost transmisă în direct pe un post de televiziune locală și pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Dunării de Jos”, mai precizează sursa citată.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − seven =