Moș Crăciun și spiridușii săi cutreieră, în aceste zile, Galațiul pentru a le oferi daruri copiilor. Iubitul Moș a făcut deja fericiți numeroși copii, dar și adulți, iar vizitele în cartierele orașului ale acestuia și ajutoarelor sale vor continua!
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a făcut publice mai multe fotografii de la întâlnirile lui Moș Crăciun cu gălățenii. ”Noi i-am spus lui Moș Crăciun că este așteptat cu mare bucurie de copiii din Galați. De aceea, Moș Crăciun și ajutoarele sale, cu surprize și colinde, s-au pornit deja și, la ceas de seară, au început să cutreiere cu sania cartierele orașului”, spune edilul.
Amintim că Primăria a organizat, pentru cei mici și mari, mai multe evenimente tematice. Unul dintre acestea este Sania lui Moș Crăciun (3 care alegorice), care ajunge în cartierele orașului. Toate cele 3 care sunt decorate specific sărbătorilor de iarnă, în fiecare „sanie” personajul principal va fi Moș Crăciun însoțit de ajutoarele sale: spiriduși, crăciunițe și artiști care interpretează colinde. Cele 3 care deplasează, în perioada 21 – 24 decembrie 2021, în intervalul orar 17.00 – 20.00, prin toate cartierele municipiului Galați.