Moldoveni care au trecut ilegal graniţa, prinşi în timp ce jefuiau un apartament

0
2191

Este vorba despre doi bărbaţi care au şi fost reţinuţi 24 de ore. Secția 1 Poliție a fost sesizată prin apelul de urgență 112, de un bărbat din municipiul Galați, cu privire la faptul că, în momentul în care a ajuns în fața ușii de acces a apartamentului în care locuiește, pe strada Armata Poporului, din locuință au ieșit două persoane de sex masculin pe care nu le cunoștea, care au fugit pe scara blocului, pulverizând spray iritant-lacrimogen în direcția lui.,,În urma activităților de cercetare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Galați, cu sprijinul polițiștilor din cadrul polițiilor municipale Constanța și Brăila, în cursul zilei de ieri, au fost depistați și conduși la sediul poliției, doi bărbați suspectați de comiterea faptelor mai sus menționate. După verificarea identității acestora, polițiștii au constatat că unul dintre ei a folosit un document de identitate contrafăcut, pentru a se legitima. Bărbații de 28 și 29 ani, din Republica Moldova, ar fi pătruns, în data de 20 august, în locuința persoanei vătămate, cu ajutorul unor chei potrivite și când ar fi încercat să părăsească  apartamentul ar fi fost surprinși de aceasta și ar fi folosit spray iritant-lacrimogen pentru a-și asigura scăparea.Cei doi au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă”, a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals în formă continuată, precum și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.