Ministrul Deneş inspectează zonele inundate din Corod

0
2449
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, inspectează zonele afectate de viituri şi inundaţii din comuna gălăţeană Corod, unde stă de vorbă cu oamenii afectaţi de fenomenele meteo extreme şi a anunţat că se vor face lucrări de regularizare a cursurilor de apă şi consolidări de dig.
,,Ne aflăm în comuna Corod, judeţul Galaţi, unde împreună cu specialiştii de la Apele Române şi cu autorităţile locale vom inspecta zonele inundate din comuna Corod. Urmează să ne întâlnim cu cetăţenii afectaţi de fenomenele extreme care au avut loc începând de luni după-amiaza. De asemenea, urmează ca în regim de urgenţă, prin Fondul de Rezervă şi printr-un HG pe care urmează să le punem într-o şedinţă de guvern, să fie alocate sume pentru lucrări hidrotehnice în aceste zone, inclusiv în judeţul Galaţi”, a afirmat Deneş.
Ministrul a precizat că fenomene extreme din zonă au fost generate de căderile masive de precipitaţii.
,,Staţia pluviometrică de la Hanu Conachi a înregistrat 100 l/mp căderi de precipitaţii în acea zonă. Am avut în comunele Lieşti, Iveşti, Corod, gospodării, curţi inundate şi astăzi am venit ca împreună cu autorităţile publice locale să mergem în acele zone, unde vom analiza ce măsuri de intervenţie sunt necesare a fi luate, astfel încât situaţia să revină cât mai repede la normal. Este important să fim alături de cetăţenii afectaţi de aceste fenomene extreme. Scopul întâlnirii nostre este să facem în aşa fel încât să nu mai vină apele peste corodeni”, a spus demnitarul.
Ministrul a precizat că această instabilitate accentuată se manifestă prin fenomene hidro şi meteorologice extreme vor continua şi în zilele următoare. El a mai precizat că estimările privind pagubele provocate de inundaţii sunt în derulare.
,,Ne deplasăm în zonele afectate de inundaţii, pe cursurile de apă care au produs aceste inundaţii. Estimările privind pagubele produse de inundaţii există, sunt comunicate permanent celor de la ISU, dar noi facem evaluarea pagubelor afectate lucrărilor hidrotehnice sau eventual cursurilor de apă care nu au lucrări hidrotehnice şi care în urma fenomenelor extreme necesită lucrări hidrotehnice viitoare”, a menţionat Deneş.
Potrivit primarului comunei Corod, Vasile Cârjeu, viitura de luni seara a afectat grav 65 de locuinţe din localitate, dar şi digul de protecţie de pe pârâul Corodel. Edilul a reamintit că localitatea Corod a fost lovită grav de inundaţii pe 5 mai şi 13 septembrie 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.