Mii de gălăţeni au sărbătorit Ziua Naţională a României

0
717

Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, a deschis, astăzi, seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, oficiind la Catedrala Arhiepiscopală slujba de Te-Deum la care au fost pomeniţi eroii jertfiţi pentru unitatea şi libertatea neamului românesc, precum şi personalităţile bisericeşti şi civile care au contribuit la înfăptuirea unităţii naţionale a românilor. Momentul liturgic şi naţional deopotrivă a reunit reprezentanţi ai autorităţilor localeşi centrale, militari din Garnizoana Galaţi, veterani de război, elevi de la şcolile din municipiu, precum şi numeroşi credincioşi. Un moment plin de emoție a fost la final, când Corul Catedralei și credincioșii prezenți la slujbă au cântat cu toții Imnul României.

După evenimentul de la Catedrala Arhiepiscopală, autorităţile locale au participat la momentul depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul „Eternitatea“.

A urmat apoi cel cel mai aşteptat moment al Zilei Naţionale a României – parada de 1 Decembrie, desfăşurată, ca şi anul trecut, pe strada Brăilei, în zona Potcoava de Aur, recent reabilitată şi modernizată de către Primăria municipiului Galaţi. La eveniment au asistat aproximativ 7.000 de gălăţeni de toate vârstele, de la copii preşcolari până la pensionari, care cu toţii au urmărit cu entuziasm parada militară, fluturând steguleţele oferite de către reprezentanţii Primăriei Galaţi. În deschiderea paradei, Imnul Naţional de stat a fost intonat de Grupul Vocal „Voces” care va reprezenta România, la Festivalul Internaţional ARTIS, ce urmează să se desfăşoare, pe 7 decembrie, la Sankt Petersburg 7 decembrie.   A urmat apoi un moment artistic susţinut de Ansamblul “Colindătorii” al Cercului Militar Galaţi, după care a avut loc parada militară la care au participat militarii Batalionului 300 Infanterie Mecanizată Sf. Andrei, precum şi lucrătorii din cadrul IJP, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei, SRI, ISU, SMURD, Penitenciarului Galaţi şi Poliţiei Locale.

După defilare, gălăţenii care au asistat la paradă şi care s-au îndreptat către staţia de autobuz din centru au avut surpriza de a constata că cele două tancuri ce tocmai defilaseră au rămas imobilizate, în mijlocul străzilor, unul pe Bălcescu iar cel de-al doilea, pe Brăilei. Motivul – tancul de pe Brăilei se defectase, din cauza unei manevre de viraj,  aşa că mai multi militari încercau să remedieze defecţiunea. Timp de aproximativ o oră şi jumătate – cât a durat reparaţia – gălăţenii au fotografiat tancurile şi şi-au făcut poze altături de mastodoţii de oţel, o ocazie rară pentru mulţi din aceştia.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − 14 =