Mii de elevi din județul Galați, protagoniști ai proiectului ”Muzeele prin ochii copiilor”, finanțat de CJ

0
727

În perioada 16 mai – 10 iunie, peste 4500 de elevi de clasa a VI-a și a VII-a, care învață la școli din mediul rural și la cele din municipiul Tecuci și orașele Târgu Bujor și Berești, vor vizita gratuit muzeele din subordinea Consiliului Județean Galați, în cadrul programului “Muzeele prin ochii copiilor”, finanțat din bugetul propriu al instituției. Elevii și persoanele care îi vor însoți vor avea transportul și masa asigurate.

“Este un proiect de suflet pentru mine, pe care din cauza pandemiei nu l-am putut face mai devreme. Mii de copii din satele gălățene și din orașele aflate la zeci de kilometri de municipiul Galați vor merge pentru prima oară la un muzeu.

Posibilitățile financiare limitate sau distanța mare până în municipiul Galați i-au împiedicat pe mulți să vadă cu ochii lor cum arată Grădina ZOO, acvariile de la Complexul Muzeal de Științele Naturii sau obiectele vechi de mii de ani descoperite de către arheologii Muzeului de Istorie”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Elevii vor putea vizita gratuit acvariile și expozițiile de la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”, Grădina Botanică, Grădina ZOO, Muzeul de Istorie “Paul Păltănea”, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc. Primele vizite din cadrul acestui program vor fi organizate luni, 16 mai, cu elevi de la școlile din Liești, Vlădești, Smulți, Corni și Suceveni. Fiecare autocar va avea un coordonator de grup desemnat de către Consiliul Județean, care îi va însoți pe copii pe tot parcursul vizitelor.

“Toți elevii vor avea transportul asigurat din localitățile de domiciliu, vor avea profesori care să-i însoțească, vor primi pachețel dimineața și un prânz la restaurant și se vor bucura de lumea minunată pe care o vor descoperi la fiecare muzeu”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În cadrul acestui proiect vor participa 4881 de persoane, din care 4546 de elevi și 335 de însoțitori. Acest program are o valoare financiară de 457.674 de lei (transportul și mesele incluse), iar licitația fost câștigată de către S.C. Avangarde Business Group SRL.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seven + 4 =