Mieii pot fi sacrificaţi doar la abatorul autorizat de la Lieşti

0
503

Mieii crescuţi în stânile gălăţene şi care urmează să fie scoşi la comercializare în magazine pentru Paşti sunt sacrificaţi, şi în acest an, într-un singur abator situat în comuna Lieşti, informează Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi.

,,Pe teritoriul judeţului Galaţi există o singură unitate de abatorizare autorizată în conformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA nr. 57/2010 cu modificări şi completări, pentru sacrificarea de ovine, în comuna Lieşti”, se spune în informare.

Potrivit reprezentanţilor DSVSA Galaţi, abatorul din Lieşti este singurul care fost autorizat pentru sacrificarea mieilor şi în anii anteriori.

La acest abator s-au sacrificat anul trecut aproximativ 500 de miei, reprezentând doar 20% din cantitatea de carne de miel care a ajuns pe piaţa gălăţeană, înaintea Paştilor.

De asemenea, în judeţul Galaţi nu au fost solicitări pentru spaţii amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor.

În judeţul Galaţi sunt peste 3.800 de exploataţii de ovine, care au peste 150.000 de miei.

Pe de altă parte, inspectorii DSVSA Galaţi au efectuat 276 acţiuni de control la operatorii economici care prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare, în perioada sărbătorilor pascale.

În urma controalelor s-au aplicat şase avertismente şi 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 79.200 lei.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 3 =