În prag de Anul Nou, primarul Ionuț Pucheanu le mulțumește gălățenilor „pentru încredere, pentru susținere, pentru efortul fiecăruia” și îi asigură că și în anul 2026 va continua, alături de echipa sa, să schimbe în bine viața orașului.
„Continuăm
În primul rând vă mulțumesc. Pentru încredere, pentru susținere, pentru efortul fiecăruia.
2025. A fost un an plin, chiar dacă nu a fost ușor. Am reușit împreună să ducem la bun sfârșit zeci de proiecte care au însemnat investiții consistente în toate domeniile esențiale: educație, sănătate, infrastructură sau transport. Nu a fost totul perfect. Au fost și pași greșiți, dar nu lucruri pe care să nu le putem îndrepta.
2026. Va fi un an cu provocări, dar tot împreună le vom depăși. Avem acum peste 100 de investiții în desfășurare, iar în plan pentru 2026 alte zeci de proiecte importante. Vă asigur că zi de zi vom veni cu o schimbare în viața orașului pentru că îmi doresc, ca fiecare, mai mult și mai bine pentru acest loc binecuvântat: Galați.
La mulți ani, dragii mei!”, transmite primarul Galațiului.










