Maternitatea „Buna Vestire”, în modernizare. Se lucrează la noul Ambulatoriu al unității medicale

0
544
Maternitatea „Buna Vestire”, una dintre cele mai vechi unități medicale din țară, este modernizată de Primărie cu fonduri europene și de la bugetul local, prin intermediul mai multor proiecte prin care municipalitatea și-a propus să schimbe complet fața spitalului și să doteze unitatea medicală așa cum se cuvine.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, anunță că lucrările la noul Ambulatoriu al Maternității sunt în plină desfășurare, iar până la acest moment „s-a realizat consolidarea fundației și a început consolidarea pereților la clădirea unde va funcționa pe viitor ambulatoriul”.
Avem în orașul nostru una dintre cele mai vechi unități sanitare din țară, cu pavilioane ce datează chiar și dinainte de anul 1900. La Maternitatea „Buna Vestire” am reușit să atragem fonduri europene consistente, iar lucrările sunt în plină desfășurare pentru relocarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului. Până acum s-a realizat consolidarea fundației și a început consolidarea pereților la clădirea unde va funcționa pe viitor ambulatoriul. Valoarea totală a acestui proiect cu fonduri europene este de peste 16 milioane de lei”, spune primarul Galațiului.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 + fourteen =