Maşinile de mare tonaj care circulă pe drumurile judeţene vor fi oprite la cântar

0
1757

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a hotărât, în sfârşit, să urce maşinile de mare tonaj pe cântar. Întrucât şoferii acestora şi firmele la care sunt angajaţi şi-au făcut deja un obicei din a circula pe drumurile judeţene cu încărcătură peste capacitatea admisă de lege şi declarată, fapt care afectează carosabilul, instituţia a achiziţionat un cântar mobil, care a costat aproximativ 12.000 de euro, pentru a combate acest fenomen.

„Am achiziţionat acest cântar pentru că mulţi şoferi încearcă să nu ajungă pe drumurile naţionale şi circulă mai mult pe drumurile judeţene. La ora actuală, transportul greu de piatră, de balast, balastierele grele de pe Siret merg pe drumurile judeţene. De multe ori, maşinile transportă cantităţi duble faţă de cele declarate. De exemplu, în loc de 20 de tone de balast, şoferul pune 40 de tone. Evită să ajungă pe drumul naţional, deoarece acolo există cântar şi automat li se ridică şi certificatul de în matriculare, şi primeşte şi amendă. Până acum au încercat să ajungă doar pe drumurile judeţene pentru că nu îi cântărea nimeni , nu îi oprea nimeni, nu le dădea amendă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean.

Acesta a spus că vor fi construite trei platforme care să permită cântărirea maşinilor de mare tonaj. Una dintre platforme va fi amplasată la Tecuci. „Avem un singur cântar pentru că nu îl ţii fix, el este un cântar mobil, e unul cu două role de gumă pe care îl întinzi. Vine camionul, îl urci pe guma respectivă şi pe suportul respectiv, îl cântăreşte, dacă depăşeşte cantitatea se vor putea da amenzi. Îl poţi amplasa unde vrei, dar doar pe platforme amenajate. Important este să îi descurajăm să mai intre pe drumurile judeţene cu camioanele supraîncărcate”, a afirmat Costel Fotea.

Măsura se va aplica, cel mai probabil, din luna septembrie, conform reprezentantului CJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.