Luni, începe a doua sesiune a bacalaureatului

0
23

Un număr de 1.102 candidaţi din judeţul Galaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat, care se va desfăşura în perioada 24-27 august.

362 de candidaţi s-au înscris la proba de Limba şi literatura română, 772 la proba obligatorie a profilului şi 713 la proba la alegere a profilului şi specializării.

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi a aprobat susţinerea în condiţii speciale a examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie, pentru 2 elevi din învăţământul de masă.

Probele se susţin în 14 centre de examen organizate la nivelul întregului judeţ, din care 10 în municipiul Galaţi, 3 în municipiul Tecuci şi 1 în oraşul Târgu Bujor, iar în municipiul Galaţi au fost organizate 3 centre zonale de evaluare a lucrărilor scrise.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie, până la ora 12.00 şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Rezultatele finale vor fi comunicate pe 5 septembrie.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

two + 4 =