Lucrările avansează la situl arheologic Tirighina – Barboși  

0
1124

      Primăria municipiului Galați informează că lucrările pentru punerea în valoare a sitului arheologic Tirghina-Barboși avansează. Până acum s-au derulat lucrări de pregătire a terenului, s-au amplasat majoritatea piloților forați (90%) și se lucrează pentru stabilizarea taluzului unde se vor face și plantări.

„Punem în valoare situl arheologic care poate deveni un veritabil obiectiv în circuitul turistic, mai ales că vom avea și un muzeu de sit. Este pentru prima dată când se derulează lucrări în acest scop și, mai mult, am reușit să atragem fonduri europene”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Lucrările aferente obiectivului constau în: lucrări de conservare-restaurare vestigii arheologice antice și interbelice; construire structuri de protecție a vestigiilor arheologice – permanente și temporare și construire Muzeu de sit cu punct de informare; amenajări exterioare pentru acces la monumentul istoric – drum acces sit, alei de circulație pietonală; amenajări pentru sugestii configurații istorice – trasee fortificații, circulații antice, prelucrări ale terenului – ramblee circulații pietonale, împrejmuire, balustrade și plantații; lucrări pentru iluminat exterior arhitectural și peisagistic; lucrări de protejare a taluzurilor – protecție antierozională.

Pentru contractul de execuție a lucrărilor la obiectivul „Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina, Barboși”, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de Rovis Lider SRL Galați. Valoarea contractului încheiat în luna noiembrie a anului trecut este de 18.598.716,01 lei cu TVA, iar durata acestuia este de 24 de luni.

Obiectivul general al proiectului vizează conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale, în vederea impulsionării dezvoltării locale.

Obiectivele specifice ale proiectului au în vedere: restaurarea și conservarea sitului arheologic Tirighina–Barboși, în termen de doi ani de la semnarea contractului de finanțare; dotarea sitului arheologic Tirighina–Barboși, în termen de doi ani de la semnarea contractului de finanțare; punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina–Barboși la finalizarea implementării proiectului.

Reamintim că municipiul Galaţi are calitatea de beneficiar al finanţării proiectului Punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina – Barboși, cod SMIS 119952, în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1. „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”, apelul de proiecte POR/2017/5/5.1/SUERD/1.

Valoarea totală a proiectului este de 22.328.395,39 de lei, din care contribuția de la bugetul local este de 13.745.249,61 de lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.