Lucrări de modernizare a carosabilului

0
755

Începând de astăzi, 24 iunie, pe cea mai importantă arteră de circulație a orașului, strada Brăilei, sunt demarate ample lucrări de reparații ale carosabilului, trotuarelor, parcărilor, stațiilor de autobuz, spațiilor verzi adiacente, precum și lucrări de semalizare rutieră. Toate aceste lucrări atrag, însă, şi restricţii de circulaţie rutieră.  Potrivit Primăriei Galaţi, „în cadrul primei etape, traficul rutier va fi restricționat pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Drumul de Centură și intersecția cu strada Frunzei. Se va închide prima bandă de circulație, pe sensul de mers către strada Oțelarilor, și, prin urmare, circulația mașinilor se va putea desfășura pe a doua bandă, pe sensul de mers către strada Oțelarilor.
Ulterior se va închide banda a doua de circulație (sens de mers către strada Oțelarilor). Astfel, circulația mașinilor se va desfășura pe banda 1 (sens de mers către strada Oțelarilor). Benzile de circulație se vor închide etapizat, odată cu execuția lucrărilor de turnare a covorului asfalatic.
Valoarea totală a lucrărilor care se vor derula pe strada Brăilei, în urma desfășurării licitației publice, este de 22.430.519,32 lei, inclusiv TVA, și vor fi realizate de către Asocierea Tancrad S.C. Tancrad SRL, SC Citadina 98 SA, SC Romsit Construct SRL. Durata lucrărilor care se vor realiza este de 7 luni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.