Loc de joacă modern în cartierul Țiglina II. Alte 17 parcuri, neîntreținute de fostele administrații, vor fi modernizate

0
475

La începutul lunii decembrie 2019, primarul Ionuț Pucheanu promitea modernizarea locului de joacă pentru copii aflat în apropierea blocului B1, din cartierul Țiglina II, acolo unde autoritățile amenajează și locuri de parcare datorită proiectului major de reabilitare a infrastructurii de cartier. ”Copiii merită locuri moderne și sigure unde să alerge și să se joace în voie. Pregătim deja terenul pentru modernizarea locului de joacă din Țiglina 2, în zona blocului B1, unde copiii vor avea leagăne, balansoare și bănci noi, iar pentru siguranța celor mici parcul va fi cu suprafață antitraumă. De asemenea, vom amenaja spațiile verzi și vom pune gazon care va avea sistem de irigații”, spunea edilul, pe data de 2 decembrie.

Iată că, la doar o lună și jumătate, locul de joacă este deja modernizat, iar autoritățile mai au de plantat doar gazonul și de instalat sistemul de irigații.

”Am promis, am realizat. Copiii se pot bucura de acum de un loc de joacă modernizat în cartierul Țiglina 2, în zona blocului B1. Mai avem de plantat doar gazonul pentru care am prevăzut și un sistem de irigaţii. În plus, în zonă amenajăm și noi locuri de parcare”, anunță primarul Ionuț Pucheanu.

Investiția face parte dintr-un amplu program pe care administrația condusă de primarul Ionuț Pucheanu l-a pregătit pentru modernizarea a nu mai puțin de 18 locuri de joacă din oraș, neîntreținute de fostele administrații.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nineteen − twelve =