Licitația pentru desemnarea firmei care va asigura iluminatul public, amânată pentru octombrie

0
1117

Semnarea contractului cu firma care urmează să asigure iluminatul public se amână pentru luna octombrie, după ce Primăria Galați a fost nevoită să anuleze procedura de achiziție publică. Primarul Ionuț Pucheanu a declarat că niciuna dintre ofertele depuse nu era întocmită în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, iar în aceste condiții a fost reluată procedura. ”Pentru că ambele societăți care s-au prezentat la licitație nu au avut ofertele conforme cu caietul de sarcini, au fost descalificate. A fost reluată procedura și urmează ca noile oferte să fie deschise pe data de 8 sau 9 octombrie”, a spus primarul la finalul ședinței de consiliu local. Situația este destul de complicată, pentru că până la semnarea noului contract nu există o firmă care să asigure iluminatul și mentenanța sistemului de iluminat public în oraș. ”Din păcate, până atunci nu se ocupă nimeni. Suntem într-o situație mai puțin plăcută, în care am ajuns din cauza neconformității ofertelor celor două firme”, a adăugat Ionuț Pucheanu.

Situația s-ar putea complica și mai mult, pentru că se poate întâmpla ca la noua licitație să apară contestații, a căror judecare în instanță va prelungi și mai mult termenul la care Primăria Galați ar putea semna contractul de asigurare a serviciului de iluminat public cu o nouă firmă. ”Este vorba de licitație, de o procedură legală, de niște termene legale care trebuie respectate. Dacă vor exista contestații, acestea vor fi judecate, așa cum prevede legea. Așteptăm finalizarea acestei licitații și semnarea noului contract”, a mai precizat Pucheanu.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.