La volan, fără permis şi pe contrasens

0
653

În cursul zilei de astăzi, un jurul orei 17 30, un echipaj al Secției 2 Poliție Galați, aflat la intersecția străzii Gh. Doja cu Bulevardul Siderurgistilor, a observat un autoturism care a pătruns pe sens interzis, cu direcția de deplasare spre strada Brăilei.Potrivit IJP Galați, „polițiștii au efectuat semnale de oprire acustice si luminoase, și, întrucât conducătorul auto si-a continuat deplasarea, aceștia au plecat în urmărirea sa.
Înainte de a ajunge la intersecția cu strada Brăilei, bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției și a intrat cu mașina într-o jardiniera din beton, aflată pe trotuar.
In urmă impactului, un bărbat, de 42 de ani, aflat pe scaunul din dreapta față, a suferit leziuni și a fost transportat la spital. Din primele verificări, a reieșit că autoturismul a fost condus de un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Galați, despre care polițiștii au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.