Un tânăr de 26 de ani este cercetat penal pentru că ameninţat, cu arma pe care o deţinea ilegal, o femeie de 70 de ani care i-ar fi lovit soţia tânărului, toată păţania având loc într-o casă de schimb valutar din Tecuci. Tânărul le-a explicat poliţiştilor că a vrut doar să îşi apere consoarta, însă asta nu l-a scutit de dosar penal, de acelaşi tratament având parte şi presupusa agresoare, femeia de 70 de ani. Potrivit IJP Galaţi, “la data de 19 februarie a.c., ora 17.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că la o casă de schimb valutar, din municipiul Tecuci, strada Gheorghe Petrașcu, un bărbat amenință persoanele din zonă cu un pistol. Polițiștii au mers imediat la fața locului și au identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Umbrărești, care deținea în autoturismul personal un pistol neletal cu muniție pentru zgomot, în care au fost găsite 3 cartușe, calibrul 8 mm. Tânărul le-a declarat polițiștilor că nu a folosit pistolul, ci a dorit doar să intimideze mai multe persoane care o amenințau pe soția sa.
Arma, deținută ilegal de bărbatul în cauză, a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor, aceștia întocmind, totodată, dosar penal pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În același dosar penal, o femeie, de 70 de ani, din municipiul Tecuci, bănuită că ar fi agresat-o fizic pe soția tânărului, este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”.