La Paşapoarte, au făcut ghişeu şi în magazie dar tot nu fac faţă afluxului de cereri

0
1285

Numărul  celor care stau la cozi cu zilele şi uneori chiar cu săptămânile pentru a intra în posesia unui nou paşaport este în continuare dublu, în luna august, faţă de o lună obişnuită a anului.  Oamenii spun că s-au săturat să îşi petreacă concediile stând la cozi după documente. Muncesc în Austria, Italia sau Spania dar  când vin acasă stau pe la cozi. Un bărbat care lucra în Italia se plângea că  de pe 31 iulie tot încearcă să  îi facă paşaport copilului şi nu reuşeşte. Sunt liste peste liste ,oamenii vin şi de la orele 23 , 24 dar deobicei nu reuşesc să intre într-o singură zi. Rămân cu speranţa. Unii susţin că ai lor copii vor să renunţe la cetăţenia română din cauza acestei permanente umilinţe a statului la cozi.  Cei de la Paşapoarte spun că au luat absolut toate măsurile pe care le puteau lua pentru a face faţă afluxului mare de solicitări. Din păcate  chiar dacă au extins numărul ghişeelor sunt limitaţi de spaţiul pe care îl au la dispoziţie.  ,, Am luat măsurile pe care le puteam lua pentru a rezolva această problemă. Cel puţin la nivelul judeţului Galaţi. Am lucrat sâmbătă, am lucrat luni şi marţi  în  aceste zile libere. Am avut un aflux, au fost aproape 120 sâmbătă, 156 luni în schimb marţi, de Sfânta Marie, au fost doar 84 de persoane iar după ora 13 nu a mai venit nimeni la ghişeul pentru primiri cereri, ce-i drept au fost la Eliberări. Ar trebui suplimentate ghişeele, bine pornim şi de la sedii. De exemplu la Galaţi avem al treilea ghişeu amenajat în magazia de materiale. Numai că la câţi oameni sunt cum îi putem noi rezolva instantaneu cu trei ghişee?”, se întreba cms. şef Aurelian Păduraru, şeful Serviciului Paşapoarte Galaţi.  Din păcate în fiecare an , mai ales în luna august, situaţia se repetă iar fără o schimbare şi o modificare inclusiv a inbfrasctructurii de care dispun cei de la Paşapoarte este greu de crezut că se va rezolva problema.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.